EMAG

TikTok, interzis in SUA. Urmeaza Europa?

publicat 2024-03-13 20:15:11 (Money.ro)

TikTok, interzis in SUA. Urmeaza Europa? Aceasta este o evolutie majora pentru platforma, care nu parea amenintata in urma cu doar cateva zile, in pofida faptului ca un viitor vot in Senat are un rezultat incert.TikTok se afla, de mai multe luni, in colimatorul autoritatilor americane, iar numerosi oficiali considera ca platforma de video scurte si de divertisment permite Beijingului sa spioneze si sa manipuleze cele 170 de milioane de utilizatori pe care-i are in Statele Unite.TikTok a negat in mai multe randuri faptul ca ar fi transmis informatii autoritatilor chineze si a dat asigurari ca refuza orice eventuala cerere de acest fel.Textul de lege - adoptat cu o larga majoritate de 352 de voturi ale celor 432 de alesi - "nu interzice TikTok", a subliniat liderul minoritatii democrate in Camera Reprezentantilor Hakeem Jeffries, care a votat in favoarea legii."El vizeaza sa solutioneze probleme legitime de securitate nationala si de protectia datelor cu privire la legaturi ale Partidului Comunist Chinez (PCC, unic) cu reteaua de socializare", precizeaza el intr-un  comunicat."A lasa TikTok sa continue sa opereze in Statele Unite in timp ce se afla sub controlul Partidului Comunist Chinez este pur si simplu inacceptabil", comenteaza la randul sau, intr-un comunicat, fostul vicepresedinte republican Mike Pence.Inainte de vot, China a avertizat ca o interzicere ar submina "increderea investitorilor internationali", iar prima putere mondiala "si-ar trage un glont in picior", potrivit unui purtator de cuvant al diplomatiei chineze, care denunta "intimidari" ale TikTok.Soarta proiectului de lege este incerta in Senat, unde personalitati de prim-plan se opun unei masuri atat de radicale impotriva unei aplicatii extrem de populare.Presedintele american Joe Biden a anuntat ca, in cazul unei adoptari in Senat, va promulga textul - denumit oficial "Protecting Americans from Foreign Adversary Controlled Applications Act" (Legea protectiei americanilor de aplicatii controlate de adversari straini).Textul obliga ByteDance - societatea-mama a TikTok - sa vanda aplicatia in termen de 180 de zile, altfel urmand sa fie scoasa din magazinele de aplicatii ale Apple si Google in Statele Unite.El ii acorda presedintelui american puterea de a desemna alte aplicatii drept o amenintare la adresa securitatii nationale, in cazul in care sunt controlate de o tara considerata ostila Statelor Unite. LIBERTATE DE EXPRIMARE Mai multe state si Guvernul federal au interzis folosirea aplicatiei pe dispozitive oficiale ale functionarilor, invocand riscuri la adresa securitatii nationale.Relansarea ofensivei Washingtonului impotriva TikTok a surprins intreprinderea, scrie The Wall Street Journal (WSJ).Conducatorii TikTok au primit insa asigurari prin intrarea luna trecuta pe platforma a lui Joe Biden, in cadrul campaniei sale in vederea unui al doilea mandat.CEO-ul TikTok, Shou Zi Chew, se afla la Washington, unde incearca sa obtina sustinatori care sa blocheze proiectul de lege."Aceasta ultima legislatie, adoptata cu o viteza fara precedent, fara ca macar sa fi beneficiat de o audiere publica, ridica probleme constitutionale importante", scrie intr-o scrisoare adresata aparatorilor proiectului de lege, despre care AFP scrie ca are cunostinta, vicepresedintele TikTok insarcinat cu politica publica, Michael Beckerman.Fostul presedinte american Donald Trump (2017-2021) s-a razgandit in pozitia sa si a anuntat luni ca se opune unei interziceri, in principal pentru ca aceasta ar consolida Meta, proprietara Instagram si Facebook, pe care a catalogat-o drept "inamicul poporului".In 2020, promotorul imobiliar, la acea vreme presedinte al Statelor Unite, a incercat sa smulga ByteDance  controlul TikTok, insa a fost oprit de tribunale americane.Donald Trump a respins acuzatii potrivit carora si-ar fi schimbat pozitia din cauza ca un investitor major al TikTok, Jeff Yass, a amenintat sa nu mai contribuie la finantarea campaniei electorale republicane.Alte incercari de interzicere a TikTok au esuat. Un proiect de lege propus in urma cu un an a esuat din cauza un or ingrijorari legate de libertatea de exprimare.Propunerea actuala "este un text prea general, care nu va rezista examinarii Primului Amendament" al Constitutiei americane, care garanteaza libertatea de expresie, subliniaza un ales din Camera Reprezentantilor, Ro Khanna.O lege adoptata in mai de catre statul Montana (nord-vest) in vederea interzicerii platformei a fost suspendata de catre un tribunal federal in noiembrie, din cauza ca aceasta incalca drepturile constitutionale in domeniul libertatii de exprimare."Alta problema este ca multi oameni isi castiga traiul prin aceasta platforma" in Statele Unite, a subliniat in fata presei Ro Khanna.Articolul TikTok, interzis in SUA. Urmeaza Europa? apare prima data in Money.

Alte stiri de la Money.ro:

Cancerul de ficat (hepatic): Ce este, cauze, simptome si optiuni de tratament 
ESET: Ghid de protectie a datelor business din aplicatiile cloud Microsoft 365 si Google Workspace
Ilie Bolojan participa la reuniunea sefilor de stat si de guvern privind securitatea in Ucraina
Zelenski si liderii europeni, la Paris. Summitul care defineste sprijinul pentru Ucraina
UE le cere cetatenilor sa-si faca un kit de urgenta pentru a supravietui 72 de ore in situatie de criza
Romania se imprumuta iar de pe pietele internationale
Noul reality show din Romania care ofera cel mai mare premiu: 300.000 de euro! "Tentatia este cuvantul de ordine!"
Gica Hagi, "rege" si la sponsorizari! Un gigant chinez cu o cifra de afaceri de 2 miliarde de dolari investeste in academia sa
Germania ignora presiunile Moscovei. Nu sunt schimbari in regimul de sanctiuni
Investitii in aparare fara sacrificii sociale. Spania navigheaza intre NATO si prioritatile interne
EY: Facilitatile fiscale nu sunt doar utile, ci si generatoare de avantaje competitive
Romania se indreapta catre cel mai prost scenariu. Deficitul, ca al unei tari in razboi
Start-Up Nation 2025. Finantari, mentorat si educatie pentru antreprenorii romani
Europa isi ajusteaza strategia pentru Ucraina. Focus pe alternative, nu pe trupe
Celebrul musical  "Rebecca" se joaca din nou la Teatrul National de Opereta si Musical "Ion Dacian"



© Copyright 2000-2024 iStorm. Toate drepturile rezervate.