Munca la negru intr-o firma din Suceava
publicat 2025-03-14 10:15:34 (Mediafax)
MediafaxO firma din Suceava a intrat in vizorul inspectorilor DGAF dupa ce nu a platit impozitele si contributiile salariale, practicand, astfel, munca la negru.Articolul Munca la negru intr-o firma din Suceava apare prima data in Mediafax.
Ancheta a Politiei dupa ce un copil a fost transportat in spatiul dintre bancheta spate si luneta
Peste 250 de oficiali din Nicaragua nu mai pot calatori in SUA
Casa Alba lanseaza un site despre COVID unde sunt criticati Fauci, Biden si OMS
Deversarea de petrol din stramtoarea Kerci perturba sezonul turistic la Marea Neagra
Superliga. UTA si Sepsi au terminat la egalitate, ambele echipe au emotii privind retrogradarea
Trump confirma ca SUA s-ar putea retrage de la negocierile de pace privind razboiul din Ucraina
Bloomberg, despre negocierile privind Ucraina: SUA au propus aliatilor europeni relaxarea sanctiunilor impotriva Rusiei. Moscova ar pastra teritoriile cucerite, iar aderarea Ucrainei la NATO ar fi blocata
Premierul britanic si presedintele american au discutat la telefon despre Ucraina
Hansi Flick e nemultumit de programul incarcat al Barcelonei si vrea sa discute cu oficialii La Liga: "e o gluma"
Marine Le Pen pierde o functie importanta dupa condamnare in dosarul de delapidare
Superliga: Otelul Galati invinge Unirea Slobozia si obtine a patra victorie la rand in play-out
Volkswagen ia in considerare producerea de masini Audi in SUA pentru a evita tarifele lui Trump
Incendiu intr-o casa din Petrosani. O persoana a murit, doua au avut nevoie de ingrijiri medicale
O hidrobicicleta s-a rasturnat pe lacul de acumulare Siriu. Un pompier a disparut in apa
Constructia Podului de la Ungheni peste raul Prut va fi demarata pe 26 aprilie
Alte stiri de la Mediafax:













O hidrobicicleta s-a rasturnat pe lacul de acumulare Siriu. Un pompier a disparut in apa

etnie
psycho
apar
banane
campionate
tudy
curtea de arges
lamm
focuri de arma
brown
new york city
baton
duta
angelina jol
horoscopul zilei
faget
dair
dezbracata
awake
ingropati de vii
feti
aida
rasca
jiul
esub
vector
iest
maia sandu
edita
frauda bancara
tinut
meda
luis
ciobotaru
euronews
comisie
opinie
habi
concret
pricina
jiri
irds
imagin
vine
dupa masa
sky sports
fond
informatori
triste
doar
© Copyright 2000-2024 iStorm. Toate drepturile rezervate.